Treceți la conținutul principal

<< ... >>>


Pur şi simplu ştiu că nu mai am timp să-ţi spun că nu-mi pasă. Că nu regret, că nu-mi pasă, că nu regret, că nu.mi pasă, că nu regret, că nu.mi pasă... dar timp pentru a-ţi spune că nu voi rămâne aşa, şi că mă voi schimba, mai am! Mă faci să nu mai vreau să mă mai gândesc la noi, la nimic... să numai vreau să mai gândesc deloc! Viaţa e prea frumoasă pentru atâta dramă. E chiar simplă, dar noi o complicam. Îmbracă-te si hai la o plimbare! Ai nevoie doar de tine, Ioana, adună-te, regăseşte-te şi hai! E toamnă. E anotimpul tău.
Am crezut că pot, dar mi-am demonstrat singură că mă inşel... puteam, acum nu mai pot, dar o să vină şi vremea când am să pot, din nou! Şi am decis să fug, dar nu m-am putut mişca... am rămas acolo, incă sunt acolo, dar în umbră... e mai bine aşa...
Urlu lângă tine, iar tu eşti un surd. Rămâi aşa, nu te schimba... sunt sigură ca nu toţi sunt surzi!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fericirea...

Urmatorul eseu este despre fericire inspirat din inceputul melodiei “Calul din Marlboro”- Vama Veche “Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata!” Merita sa alergi toata viata Chirila? Merita? Da! Merita! Toata viata? Toata viata si inca o zi! Dar inainte…invata sa alergi! Ca sa o poti gasi ! Si nu spun nu, pe drum mai cazi, dar te ridici si alergi! Iti va fi din ce in ce mai greu, dar continua sa alergi! Este ceva ce nu se atinge niciodata in totalitate, dar gandul ca ea exista acolo, ar trebui sa te ambitioneze. Si cum poti dobandi un lucru daca nu il cauti? Daca nu lupti pentru el? Daca nu alergi, sa’l atingi? Si pentru ce sa alergi? Retorica intrebare… Pentru tine! Pentru idealurile tale! Pentru fericirea ta! Dar de ce atata lupta? De ce atatea batai de cap? Pentru ca lucrurile bune se obtin greu, nu vin niciodata singure…si mai ales…ce’i frumos, repede trece! Asa ca bucura’te din plin de orice secunda de fericire , nu o lasa sa’ti s...

Si tu eşti o eşarfă cu două feţe?

E frumoasă. Iţi vine bine. Parcă a fost facută pentru tine. Eşti admirată de toată lumea şi dacă te uiţi cu mai multă atenţie, chiar îţi place cum îţi stă, te prinde bine faţa asta a eşarfei. Ţi-o însuşeşti, o probezi de mai multe ori şi hotărăsti să o păstrezi şi să o porţi. E a ta acum. Ai cumpărat'o cu banii tăi, eşti stăpână pe eşarfă. Dar oare eşti stăpână şi pe situaţie? Ajungi acasă şi te tot admiri: "Ce alegere bună am facut!", îţi spui încrezătoare. Dar oare chiar aşa să fie? Ceva merge prea bine. Un mic defect tot trebuie să existe. Nu totul poate fi perfect, iar tu ştii asta mai bine ca oricine. Întradevăr! Ce iţi văd ochii? Eşarfa are două feţe! Te gândeşti ca e mai bine aşa, e mai practică, îţi place mai mult ca la început. Probezi şi cea de-a doua faţa. Rămai profund dezamăgită. Partea asta a eşarfei lasă de dorit. Nu-ţi stă bine. Nu te prinde. Nu a mai fost creată pentru tine. Nu mai eşti admirată de cei din jur. Nu mai eşti admirată nici măcar de tine...

The girl in the mirror...

Ai avut momente în care te-ai privit în oglindă şi ai fost dezamăgită de ce ai văzut? Ţi-ai fi dorit probabil să nu te afli acolo în acel moment. Să nu fie a ta imaginea reflectată. Dar in zadar te minţi! Imaginea este la fel de reală ca şi tine. Impregnată în oglindă ca un tatuaj ieftin pe o piele prea fină pentru a putea fi deteriorată de brutalitatea acestuia; ca un acord de chitară, ce atinge sunetele sonore cele mai înalte, forţând pană la refuz timpanele, trimiţând vibraţii asurzitoare, întregului corp; ca o rimă neinspirată într-un cântec ce iese din tipare; ca o imensă pată de cerneală pe opera unui poet ilustru; ca o explozie de culori proeminente ce inundă tabloul abstract al unui pictor celebru. Aşa era şi imaginea reflectată de tine in acea dimineaţă rece de ianuarie. Ianuarie. Început de an. Început compromiţător. Negându-ţi propria înfăţişare. Propriile origini. Ce infantilă eşti! Pui capul pe pernă în speranţa că atunci când te vei trezi, oglinda va arăta cu totul altce...