Si tu eşti o eşarfă cu două feţe?

E frumoasă. Iţi vine bine. Parcă a fost facută pentru tine. Eşti admirată de toată lumea şi dacă te uiţi cu mai multă atenţie, chiar îţi place cum îţi stă, te prinde bine faţa asta a eşarfei. Ţi-o însuşeşti, o probezi de mai multe ori şi hotărăsti să o păstrezi şi să o porţi. E a ta acum. Ai cumpărat'o cu banii tăi, eşti stăpână pe eşarfă. Dar oare eşti stăpână şi pe situaţie? Ajungi acasă şi te tot admiri: "Ce alegere bună am facut!", îţi spui
încrezătoare. Dar oare chiar aşa să fie? Ceva
merge prea bine. Un mic defect tot trebuie să existe. Nu totul poate fi perfect, iar tu ştii asta mai bine ca oricine. Întradevăr! Ce iţi văd ochii? Eşarfa are două feţe! Te gândeşti ca e mai bine aşa, e mai practică, îţi place mai mult ca la început. Probezi şi cea de-a doua faţa. Rămai profund dezamăgită. Partea asta a eşarfei lasă de dorit. Nu-ţi stă bine. Nu te prinde. Nu a mai fost creată pentru tine. Nu mai eşti admirată de cei din jur. Nu mai eşti admirată nici măcar de tine. Nu-ţi place faţa asta a eşarfei şi încerci să o ascunzi cât mai mult cu putinţă. Te prefaci. Disimulezi. "Esti jalnică! Patetică!", îţi spune o voce dinăuntrul tău. "Degeaba încerci să ascunzi partea deplorabilă!", repetă vocea. Si te resemnezi. O porţi, dar încerci să eviţi partea ei urată. "De ce mergi contra vântului? De ce te lupţi cu morile de vânt?" , aceeaşi voce. "Te mai simţi stăpână pe
eşarfă? " Şi te gândeşti: "Eşarfa asta seamănă mult cu oamenii! Desigur! Are două feţe! Chiar daca unii dintre noi…avem mai mult de două..."
Tu ce fel de eşarfă eşti? Cu una, două, sau mai multe feţe?
Nu.mi
da răspunsul… ar fi banal…

…
lasă-mă să descopăr eşarfa din tine…