Ai avut momente în care te-ai privit în oglindă şi ai fost dezamăgită de ce ai văzut? Ţi-ai fi dorit probabil să nu te afli acolo în acel moment. Să nu fie a ta imaginea reflectată. Dar in zadar te minţi! Imaginea este la fel de reală ca şi tine. Impregnată în oglindă ca un tatuaj ieftin pe o piele prea fină pentru a putea fi deteriorată de brutalitatea acestuia; ca un acord de chitară, ce atinge sunetele sonore cele mai înalte, forţând pană la refuz timpanele, trimiţând vibraţii asurzitoare, întregului corp; ca o rimă neinspirată într-un cântec ce iese din tipare; ca o imensă pată de cerneală pe opera unui poet ilustru; ca o explozie de culori proeminente ce inundă tabloul abstract al unui pictor celebru. Aşa era şi imaginea reflectată de tine in acea dimineaţă rece de ianuarie. Ianuarie. Început de an. Început compromiţător. Negându-ţi propria înfăţişare. Propriile origini. Ce infantilă eşti!
Pui capul pe pernă în speranţa că atunci când te vei trezi, oglinda va arăta cu totul altceva. Ceva mai bun. Ceva ce ţi-ai dorit. Ceva mai putin straniu, oricum altfel de "ceva" in comparatie cu ceea ce eşti tu cu adevărat. Te amăgeşti singură. Eşti încă o biată copilă naivă. Nu ştii că somnul, negarea, refuzul, sunt in zadar, şi nu ajută la nimic? Trebuia să ştii! Oglinda va reflecta ca şi până acum… imaginea ta!
Comentarii