Cold as hell! But wait…hell is hot…
În ceea ce mă priveşte, sunt o biata fiinţă ce trăieşte hrănindu-se cu sentimente. Consider făpturile omeneşti ca fiind alcătuite 90% din sentimente, dintre care 30% îl ocupă regretele, iar restul de 10% constituie trupul.
Regreţi ziua ce a trecut, regreţi zâmbetul pierdut, regreţi deciziile luate în grabă, regreţi cursul vieţii, negând astfel sentimentele, lăsându-le să se piardă în ceaţă, făcându-se scrum. Trăieşti privind mereu înapoi si niciodată înainte. De ce nu te poţi gândi mai mult la ce va fi şi nu la ce a fost? Numai gândindu-te la viitor, fiori reci ca de gheaţa iţi străpung corpul, lăsând urme adânci în suflet. Se spune că deciziile luate pe moment sunt cele mai bune. Dar cine mai poate lua decizii pe moment când toţi tindem spre perfecţionism? Suntem pesimişti până la extrem şi reci ca nişte roboţi. Ne diferenţiază „materialul” din care suntem facuţi. Suflet nu mai avem de mult. Rămas singur. Fără sentimente. S-a hotărât şi el să plece. Iată-te deci pustiit. Dar nu îţi pasă. Nici măcar regret nu mai simţi. Vinovăţie? Nici atât! În goana către perfecţionism nu mai avem timp pentru sentimente, pentru lucrurile mărunte care ne fac viaţa minunată. Vei ajunge într-un punct critic, în care te vei privi în oglindă şi te vei recunoaşte cu greu, după toate schimbările ce au avut loc in viaţa ta şi după toată rigiditatea pe care o laşi în urmă. Recitind textul de mai sus, tind să cred că nu mai pot afirma apartenenţa celor 60% sentimente pure, la alcătuirea homo sapiens-ului. Regretele au acaparat totul. Şi sufletul. Şi trupul. Omul în totalitate. Oare aşa să fie? Scot capul pe geam pentru a mă convinge: văd doar oameni îmbrăcaţi formal, în costume sumbre, grăbiţi să ajungă la job-urile lor, unde iau un salariu „de nimic” şi se spetesc, depunând atât efort intelectual, cât şi efort fizic, mai ceva ca salahorii. Trec grăbiţi. Nepăsători la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Şi m-am convins. Aşa este! Suntem doar nişte rămaşiţe, goale în interior. Rămăşiţe ce se târăsc să atingă imposibilul, dar care, în infantilitatea lor, dau greş de fiecare dată…mă întristez…şi tac.
Comentarii